Fântâna Dragonului, cea mai mare din România, lăsată de izbelişte. A fost construită în 1953 de deţinuţii din lagărele comuniste 

Data publicării:
fantana fantoma

Fântâna Dragonului are 41 de metri lungime şi 17 lăţime şi face parte din proiectul dedicat Stadionului Farul. Fiecare metru cub de piatră lucrată şi transportată la Constanţa a costat 133 de lei.

Specialiştii supranumesc stilul în care a afost realizată "renaşterea comunistă", impus de Uniunea Sovietică. "Trebuia să se impună ceva monumental, ceva mare, grandios, care să şteargă din amintire orice stil care existase până atunci", explică arhitectul Radu Cornescu.

Delfinii, reprezentaţi în stil aztec, au fost lucraţi în cariera de piatră de la Valea Neagră. Acum, localitatea se numeşte Lumina.

În arhivele judeţului Constanţa, monumentul socialist este foarte puţin pomenit, din cauză că fântâna a fost construită în mare parte de arhitecţi condamnaţi în temniţele comuniste.

Pentru a construi Fântâna Dragonului a fost nevoie de 10.000 de blocuri imense de piatră. La fiecare 1000 de bucăţi finisate şi zidite, muncitorii primeau 47 de lei.

Astăzi, puţini constănţeni ştiu de existenţa acestei fântâni. A rămas totuşi în amintirea tinerilor care au copilărit în zona stadionului.

"E ca o dotare urbană în categoria zidurilor de sprijin, jardinierelor. Nu poate fi funcţională pentru că. datorită caracteristicilor, ar arunca jeturile de apă la nivelul blocurilor şi, oricum, nu mai există acel sistem", arată Cristina Itoafă, şefa Serviciului de Dotări Urbane din cadrul Primăriei Constanţa.

Fântâna Dragonului este desenată cu grafitti, plină de buruieni, cioburi şi gunoaie, iar într-unul dintre cele patru bazine au fost montate câteva leagăne pentru copii. Primăria nu poate decât să o cureţe, iar Ordinul Arhitecţilor doar să ştie de existenţa ei.

reporter: Oana Manoilă
operator: Mihai Ciobanu

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri