Sari la conținut

Fregata românească, survolată de un avion rusesc


Fregata românească "Regina Maria" a fost survolată de un avion de spionaj rusesc, în largul Mării Negre. Nava noastră se afla la 40 de mile depărtare de ţărm, alături de alte patru fregate NATO, un crucişător american şi alte nave şi avioane de luptă româneşti care participă în aceste zile la un exerciţiu complex sub egida Alianţei Nord Atlantice. 

Aparatul de zbor rusesc a trecut pe deasupra întregii flotile NATO, la 3.000 de metri altitudine. Survolul avionului de recunoaştere a fost înregistrat de radarele fregatei Regina Maria.

Zborul a durat doar trei minute. Oficiali ai Forţelor Navale Române care se aflau în acel moment pe nava au spus că nu părea un survol de rutină, dar că nu a existat niciun pericol pentru că şi ruşii au dreptul să folosească apele internaţionale ale Mării Negre, aşa cum şi navele Alianţei efectuează în prezent acest exerciţiu.