Sari la conținut

Gunoiul, sursă de energie ieftină. Medgidia îşi va reduce costurile energetice cu 100 de euro la mia de metri cubi

 

Pentru a fi încălzit un bloc de locuinţe cu patru etaje este nevoie de 20 de tone de deşeuri.

Anual, în Medgidia sunt adunate 10 mii de tone de resturi menajere de la populaţie şi de pe terenurile agricole din zonă. Acestea vor fi folosite pentru producerea de energie, prin intermediul unei instalaţii. Mai precis...

Mamut Eden, profesor universitar la Universitatea Ovidius Constanţa: "Realizarea pe un punct termic din Medgidia a unui cazan pe peleţi şi asigurarea încălzirii blocului sau a blocurilor care sunt în legătură cu acest punct termic."

În prezent, în Medgidia costul pentru mia de metri cubi de gaze naturale se ridică la 450 de euro.

Costurile se vor reduce cu 100 de euro la mia de metri cubi, odată cu folosirea noului tip de combustibil. Viitorul centru de cercetare se va intinde pe aproximativ 14.000 de metri pătraţi, teren care a fost pus la dispoziţie, cu titlu gratuit, de către Consiliul Local din Medgidia.

Oamenii de ştiinţă fac deocamdată teste pentru producerea biogazului din porumb, pe platforma de cercetare a Universităţii Ovidius.

Ana Maria Paizan, asistent de cercetări: "În momentul de faţă facem o testate pentru monitorizarea PH-ului. Acest lichid rezultă în urma procesului de descompunere al acestui siloz prin care, practic se obţine biogaz. "

În proiect sunt implicaţi mai mulţi agenţi economici din judeţ şi din ţară, dar şi cercetători de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină Grigore Antipa.

reporter: Poliana Căpitan
operator: Alex Şerbănescu

editor web: Anca Medrea