Insula Ovidiu, locul de legendă. Aici se spune ca se refugia poetul exilat, Ovidius

Data publicării:
insula ovidiu

 

Pe insula Ovidiu se ajunge cu vaporaşul. Preţul unui bliet este de 25 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copii. Voiajul durează maximum 20 de minute, iar peisajul din jur este superb.

Căpitanului nu îi place să vorbească despre el. Cuvintele cele mai frumoase le rosteste despre batrana ambarcatiune la cârma căreia se află.

Ion Roboschi, ofiţer maritim: "A fost construit prin anii 1970. Destinaţia lui a fost de vas de agrement. Aparatura păstrează timpul. Timona asta e din sistemul de guvernare clasic, vechi."

Timpul trece repede, pe vaporas. Insula începe să apară, timid, în zare. Dupa ce coboara de pe ambarcatiune, turiştii sunt intampinati de tineri imbracati în costume populare, iar la intrarea în restaurant, sunt serviţi cu pâine şi sare, dar şi cu...palincă.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "Natura a creat insula Ovidiu cu zeci de mii de ani în urmă iar oamenii au creat legende în jurul ei. Una dintre ele spune că la umbra acestui stejar bătrân şi-ar fi scris poetul exilat Ovidius două dintre cele mai importante poeme ale sale. Oamenii de ştiinţă zâmbesc: exclus aşa ceva! Stejarul nu are cum să aibă mai mult de 400 de ani vechime."

Insula are o suprafaţă de 26.000 de metri pătraţi, din care aproape jumătate sunt amenajaţi în scop turistic. Găsim aici un restaurant cu o capacitate de 400 de locuri, cu terase din stuf, decorate rustic şi înconjurate de aranjamente florale.

Aici se spune ca se găteşte cea mai bună ciorbă de peşte şi se fac degustări de vinuri. Pe insula Ovidiu se mai află un spațiu de joacă pentru copii, o minigrădină zoologică cu păuni, fazani, prepelițe și lebede, dar şi un ponton pentru pescari. Turiştii care merg in grupuri mari au parte de multe surprize... pur româneşti.

Cei care iubesc liniştea şi natura pot înnopta aici. Sunt 20 de locuri de cazare. Căsuţa din lemn, cu pridvor, se închiriază cu 150 de lei pe noapte.

Dar este aproape imposibil să găseşti vreuna liberă. Sunt rezervate încă din luna mai şi până în septembrie. Florentina este din Botoşani.

A ajuns pe insulă cu nişte prieteni, din Constanţa, care nu au lăsat-o să plece acasă fără să petreacă măcar o zi în oaza de verdeaţă.

Florentina Ifrim, turistă: "Este un loc foarte frumos. Absolut tot ce îşi doreşti de la natură găseşti aici, începând de la animăluţe, floricele, aer curat, verdeaţă...tot".

Deşi nu am mai fi vrut să plecăm, trebuie să ne îmbarcăm spre Constanţa. Călătorim, bineînţeles, alături de aceiaşi turişti din Israel şi încercăm să adunăm impresii: "Un loc frumos, cu oameni frumoşi. V-au plăcut dansurile tradiţionale? Aţi dansat? Da. Cu prietenul dumneavoastră? Nu! Cu fetele, cu toţi. Au fost foarte drăguţi. Mâncarea cum a fost? Bună, foarte bună". 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri