Litoral fără droguri. Campania a început, astăzi, la Eforie

Data publicării:
ANTIDROG

Zonele cu cel mai mare risc de consum de droguri de pe litoral sunt Mamaia Nord - Năvodari unde se folosesc, preponderent, amfetamine, ecstasy şi etnobotanice şi Vama Veche, acolo unde tinerii preferă heroina. Aceste staţiuni sunt şi ţinta acţiunilor de prevenire a specialiştilor antidrog.

Voluntar: - Cum reacţionează oamenii?
- Unii sunt reticenţi, dar alţii reacţionează la polul opus. ricum niciun on nu este asemănător aşa că încercăm să îi împăcăm pe toţi

"Tinerii de vârsta noastră sunt cei care consumă substanţe cel mai mult. Majoritatea se iau după anturaj, doar că, din punctul meu de vedere, nu e bine să facem asta pentru că nu prietenii ţin de sănătatea ta şi să ne gândim la consecinţe", a spus un alt voluntar.

Ultimul studiu realizat la nivelul Uniunii Europene, în urmă cu doi ani, arată că, în ţara noastră, a crescut consumul de droguri în rândul populaţiei generale cu vârsta de 15-64 de ani, la 6,6%.

Cristian Oprişan, şeful Agenţiei Antidrog Constanţa: Tot acest studiu arată că cel mai consumat drog în România rămâne în continuare cannabisul, urmat de substanţele noi cu proprietăţi psihoactive, denumite generic etnobotanice, la o distanţă destul d emare de celelalte substanţe: ecstasy, amfetamine, heroină.

Ca să-i determine pe turişti să nu cadă în patima substanţelor periculoase, voluntarii antidrog vor împărţi pliante pe plajă în care le vor arăta care sunt efectele consumului: infecţii cu virusul HIV şi hepatita B şi C.

reporter: Anca Medrea
operator: Mihai Ciobanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri