Mircea Băsescu rămâne în arest. Curtea de Apel a menţinut starea de arest pentru încă 30 de zile

Data publicării:
mircea base si bercea

 

Mircea Băsescu a ajuns după-amiază la Curtea de Apel Constanţa, din arestul Poli'iei Capitalei. De data aceasta nu a mai fost adus în aceeaşi dubă cu Mariana Căpăţână, persoana prin intermediul căruia au ajuns banii de la familia Anghel la Mircea Băsescu.

Avocaţii lui Mircea Băsescu spun că nu sunt de acord cu motivele care au stat la baza deciziei de arestare a clientului lor.

Apărătorii fratelui preşedintelui ţării susţin că acestea nu au fost singurele motivări ale judecătorilor.

Procurorii DNA au organizat la sfârșitul lunii mai un flagrant, dupa ce Mircea Basescu l-a acuzat de santaj pe fiul lui Bercea Mondial.

Ginerele lui Bercea Mondial, arestat la domiciliu

Tot astăzi, Magistraţii Tribinalului Constanţa au decis să schimbe măsura arestului preventiv împotriva lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial.

Acesta va fi cercetat în continuare, însă, în arest la domiciliu. Marius Constantin este anchetat după ce, la sfârşitul lunii mai i-a cerut lui Mircea Băsescu suma de 250 de mii de euro, ca să nu dea publicităţii informaţii compromiţătoare despre fratele preşedintelui.

El a mers împreună cu Izaura Anghel şi fiul acesteia, Grinică Anghel, în biroul lui Mircea Băsescu din Portul Constanţa Sud Agigea. Acolo, însă, au fost prinşi în flagrant de procurorii DNA.

Marius Constantin a fost arestat preventiv iar mandatul său a fost prelungit de două ori. În privinţa Izaurei Anghel şi minorului Grinică, măsurile nu au fost schimbate.

Cei doi vor fi cercetaţi în continuare sub control judicar, Izaura cu interdicţia de a părăsi ţara, iar Grinică  Anghel fără a putea părăsi localitatea domiciliară, Drăgăneşti.

reporter: Marieta Iorga
operator: Cătălin Vârban, Viorel Cotleţ 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri