Navigatori români pentru Japonia. Cadeţii de la UMC, în flota japoneză

Data publicării:
CADETI

Absolvenţii pot fi angajaţi ca ofiţeri, fără a fi nevoiţi să îşi echivaleze studiile sau să dea examene suplimentare pentru confirmarea cunoştinţelor. Toate acestea vin ca urmare a unei serii de evaluări drastice facute de o echipă mixtă de experţi ai Japan Maritime Center şi ai Ministerului Infrastructurii, Transporturilor şi Turismului din Japonia.

Liviu Stan, director Departamentul Promovare-Brevetare IMO: "Acest sistem de audit a decurs pe o perioadă de aproximativ doi ani. Au fost transmise documentele noastre de calitate, programă de învăţământ, bază materială."

Japonezii s-au interesat şi de cadrele didactice iar totul a culminat cu o vizită la Universitate efectuată anul trecut. Timp de câteva zile, comisia din Japonia a observat modul în care se predă, în care se desfăşoară diversele activităţi didactice şi au verificat baza materială.

Cornel Panait, prorector UMC: "Certificarea a sosit la noi săptămâna trecută. Ea este valabilă din prima zi în care a fost emisă, deci, probabil cu vreo 2-3 zile înainte de a o primi noi şi este valabilă pe o perioadă de cinci ani. După această perioadă de cinci ani, va fi nevoie de o nouă reauditare."

Universitatea a încheiat şi un contract cu o renumită firmă japoneză care oferă burse cadeţilor. Cristian-Gabriel se specializeaza in Navigaţie şi Transport Naval. Este unul dintre cei 10 studenţi aleşi de firma japoneză să plece ca şi cadet. Spune că este o oportunitate uriaşă, ţinând cont că este destul de greu să găseşti firme din ţară care să accepte practica la bord.

Cristian-Gabriel Tătaru, student UMC: "Această companie ne oferă, înainte de voiajul propriu-zis, o perioadă pe nava-şcoală în care vom studia foarte mult şi vom aplica în practică, şi asta este un mare plus pe care, am înţeles, unii studenţi nu îl au."

Colegul său, Aurel Rahău, se gândeşte serios ca, în viitor, să rămână angajat al firmei nipone, mai ales că, acum, nu va fi nevoit să îşi echivaleze studiile.

Aurel Rahău, student UMC: "Emoţii...şi nerăbdare, pot să zic. dar nu am mai experimentat echipaj străin. Din punctul ăsta de vedere o să fie o experienţă nouă."

Mihai Buzea, student UMC: "Nava este port-conteiner. Este o navă nouă, modernă, o navă de tip şcoală."

Pe navele japoneze, un cadet primeşte între 300-400 de euro pe lună, în timp ce armatorii din ţară oferă, în medie, 200 de dolari pe lună.

reporter: Oana Manoilă
operator: Alexandru Brînzaru 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri