Sari la conținut
News Alert

Nicuşor Constantinescu a fost eliberat

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au aprobat cu puţin timp în urmă cererea de eliberare sub control judiciar a preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Deşi au considerat că nu se mai impune menţinerea arestului preventiv, deocamdată magistraţii nu au motivat decizia luată. Nicuşor Constantinescu este cercetat pentru subfinanţarea Centrului Militar Zonal, într-un dosar în care este acuzat de procurori că a creat un prejudiciu de 67 de mii de lei.

Cu aproximativ o săptămână în urmă, în dosarul în care este judecat pentru 24 de infracţiuni de corupţie, lui Nicuşor Constantinescu i-a fost revocat mandatul de arestare. Tot pe numele său mai există un dosar în care este cercetat pentru abuz în serviciu şi spălare de bani, cu un prejudiciu de 30 de milioane de lei.

Astăzi se împlineşte o lună de când Nicuşor Constantinescu se afla în arestul Penitenciarului Rahova şi este aşteptat să se întoarcă în aceasta seară acasă, în Constanta.