O nouă înfrângere

Data publicării:
fotbal viitorul

Mircea Rednic a început cu dreptul al treilea mandat la Dinamo. Pe terenul sintetic de la Chiajna, Viitorul a irosit prima ocazie prin Gavra. Dinamo a reacţionat - Elhamed i-a pus probleme mari lui Albuţ. Alb-roşii puteau să intre în avantaj la pauză, dar Alexe a trimis cu capul în braţele portarului gazdelor.

Ehipa lui Hagi a primit penalty la începutul reprizei a doua. Marc l-a faultat pe Benzar, dar tot el şi-a salvat echipa. A apărat lovitura de la 11 metri executată de Mitrea. Dinamo s-a dezlănţuit în ultimele 30 de minute. Marius Niculae i-a pasat lui Alexe pentru 1 la 0.

Putea să fie 2 la 0 pentru echipa lui Rednic, dar Albuţ a scos in extremis ocazia lui Andrei Marc. Bunoza a dublat avantajul alb-rosiilor, cu un şut de la 40 de metri care l-a surprins pe Albuţ. Ianis Hagi a fost aproape de prima sa reuşită în Liga 1, dar Traian Marc a respins formidabil de pe linia porţii. Dinamo a invins cu 2 la 0 si a bifat prima victorie după patru etape de insuccese.

Mircea Rednic, antrenor Dinamo: "Repriza a doua a fost foarte bine, dar sa nu uităm că începutul nostru nu a fost foarte bun, s-au făcut greşeli".

Gheorghe Hagi, manager tehnic Viitorul Constanţa: "Şansa a fost de partea lor, eu cred că şi noi am avut ocaziile noastre şi noi puteam să ne iasă cum ne-a ieşit la alte meciuri".

În etapa urmatoare, Dinamo va juca acasă cu Gaz Metan Mediaş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri