Sari la conținut

Prețuri cam mari. Unii turiști israelieni consideră prețurile din România ridicate

 

Primul avion charter care a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a adus la bord 157 de turiști israelieni. Cei tineri au fost atraşi de viața de noapte din Mamaia, în timp ce turiștii mai în vârstă caută să se relaxeze.

Israelienii au preferat cazarea la hoteluri de patru stele pentru care au scos din buzunare între 400 și 850 de euro de persoană pentru un sejur de 7 zile.

"De Mamaia am auzit că e tare frumoasă și am avut timp să mă gândesc să vin aici. A trebuit să plec la Londra, dar am spus prima dată aici vin!", a spus unul dintre turiştii israelieni.

Operatorii speră ca în această vară să ajungă pe litoralul românesc peste 2.000 de turişti din Israel.

Meidan Butnaru, tour-operator: "Pot să vă declar că până la sfârșitul sezonului toate zborurile sunt full. Mai avem puține locuri, poate 5-10, aproape toate sunt full. Mamaia are mai mult ce oferi, ca agitație, ca activitate. Ei caută de obicei hoteluri să fie bune, asta e important."

Pe parcursul celor șapte zile, turiștii din Israel vor face excursii în Delta Dunării, la siturile arheologice din județul Constanța, dar și pe litoralul bulgăresc.

reporter: Paul Greavu
operator: Alexandru Brînzaru

editor web: Anca Medre