Radu Mazăre i-ar putea plăti daune morale de 5.000 de lei unui revoluţionar

Data publicării:
mazare la prezidiu-2

Stere Beca povesteşte că abia începuse o discuţie cu Victor Ponta când primarul i-a întrerupt. Radu Mazăre i-a reproşat că nu este momentul să discute problemele revoluţionarilor la inaugurarea cartierului social.

Stere Beca, revoluţionar: "Domnul primar s-a simţit extrem de ofensat. Şi zice: ce vreţi mă? Şi mi s-a adresat mie cu mă milogule, iar după aceea către tot grupul de revoluţionari cu bă pomanagiilor! ori acest lucru m-a înrăit evident, eu nu sunt milog, trăiesc peste media socială."

După acest incident, Stere Beca i-a intentat primarului proces la Judecătoria Constanţa pentru daune morale.

Stere Beca, revoluţionar: "Nu apăruse atunci noul cod penal, noul cod de procedură penală, între timp a apărut s-a solicitat plângerea aia în sensul respingerii şi după l-am dat în judecată pe cale civilă, ocazie cu care i-am solicitat daune morale de 100.000 de lei inclusiv cheltuielile de judecată pe care le-am făcut cu acest proces. Instanţa s-a pronunţat pe data de 22, luni, şi l-a obligat pe domnul Mazăre să-mi plătească daune morale în valoare de 5000 de lei, cheltuieli de judecată vreo 500 de lei şi cu obligaţia să-şi ceară scuze."

Primarul municipiului Constanţa spune că va ataca decizia în instanţă.

Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa: "Dacă o să rămână definitivă o să plătim. O să atacaţi? normal. Dar ştii ce spunea avocata? Vezi tu cum îi dau în judecată pe toţi de acuma pentru orice cuvânt la câte bălăcăreli am suportat eu şi nu am dat în judecată."

Radu Mazăre poate contesta decizia judecătorilor în cel mult 30 de zile de la pronunţare.

reporter: Annabelle Borş
operator: Florin Boboc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri