Sari la conținut

Săgeata speră să rămână în Liga I

Explicaţia ar fi aceea că un litigiu între Oțelul Galați și Poli Timișoara ar putea duce la depunctarea gălățenilor, în urma căreia elevii lui Cătălin Anghel s-ar salva de la retrogradare, după criteriul meciului direct.

Cătălin Anghel, antrenor Săgeata Năvodari: "Nu înțeleg de ce se amână aceste decizii, pentru că, în momentul în care se dă meciul pierdut, dacă se dă meciul pierdut Oțelului din Galați, atunci Timișoara face 41 de puncte, Oțelul vine cu 38 la egalitate cu noi și Brașovul, și noi avem rezultate mai bune."

Antrenorul Săgeţii vrea să reamenajeze stadionul „Flacăra" din Năvodari, care ar putea să găzduiască în curând şi meciuri de primă ligă.

Cătălin Anghel, antrenor Săgeata Năvodari: "Se încearcă să se facă un stadion cochet, un stadion mic, dar care să asigure posibilitatea celor din Năvodari să vină și să umple acest stadion."

Conform oficialilor de pe Bega, jucătorii gălățeni Cristian Sîrghi și Victoraș Astafei nu au avut drept de joc în partida directă dintre Timişoara şi Oţelul, fapt ce ar putea duce la o victorie la masa verde a bănăţenilor.

Redactor: Paul Greavu