Sancţiunea pe paragină. Proprietarii clădirilor abandonate vor fi amendaţi de primării

Data publicării:
neptun piscina panoramic

În Mamaia zeci de clădiri în paragină străjuiesc faleza renovată cu mai puţin de un an în urmă.

Oficialii guvernamentali spun că prevederile vor face parte din noua lege a turismului, dar ar putea fi aplicate chiar şi peste o lună şi jumătate. De la intrarea în vigoare a prevederilor, proprietarii de cldiri ar putea primi un termen de un an în care să ajusteze înfăţişarea clădirilor, dacă nu, amenzile ar putea ajunge până la 100.000 de lei.

Mihai Tudose, ministrul Economiei: "Propunem la aceste obiective care au fost supuse unui proces de privatizare, clauzele post privatizare arhivate, văzute toate contractele şi reluat procesul de privatizare, obligativitatea autorităţilor locale de a sancţiona pe cei care strică imaginea zonelor turistice prin lăsarea în paragină a proprietăţilor. Un primar care nu amendează pe cel care lasă în paragină. Nu-i nimic, îl amendăm noi pe el."

Demnitarii au mari aşteptări în perioada următoare de la activităţile întreprinse în acest domeniu.

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor: "Turismul trebuie să ajungă la un peste 10 la sută din PIB în următorii ani ca să poată să genereze o anumită credibilitate pentru că şi dumneavoastră vă bateţi cu alţi operatori şi furnizori de servicii care sunt în toată Europa."

Aceste aspecte au fost discutate de reprezentanţii legislativului şi executivului, în Mamaia, cu patronatele din turism.

reporter: Annabelle Borş
operatori: Victor Niţă, Florin Boboc 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri