Schimbări la Ovidius. Universitatea va găzdui şi colegiile pentru elevii fără diplomă de bacalaureat

Data publicării:
deschidere an ovidius 2014

După ce au ascultat cel mai popular cântec academic, fredonat la ceremoniile universitare, studenţii au declarat că nu speră la performanţe, ci să trecă anul.

"Abia aştept să termin facultatea. Abia am început dar abia aştept să termin.", a spus unul dintre studenţi.

Eduard Circo, pro rectorul Universităţii Ovidius: "Imaginea pe care trebuie să o creem este rodul colaborării dintre cadrele didactice şi studenţi. Ei vor da imaginea, ei vor fi semnătura realizării noastre profesionale."

O noutate în acest an este însceierea Universităţii Ovidius printre instituţiile care şcolesc elevii fără diplomă de Bacalaureat. Ofertele educaţionale vor fi prezentate Ministerului Educaţiei pentru a putea fi avizate şi pentru a stabili ce specializări vor fi necesare.

Sorin Rugină, rectorul Universităţii Ovidius: "Trebuie să luăm ceea ce este bun din aceste colegii şi cred că îi vom putea ajuta pe cei care nu au luat Bacalaureatul să îşi găsească un rost în viaţă creeând în acelaşi timp specialişti pentru comunitate, specialişti care nu există şi cineva trebuie să îi formeze."

O altă noutate este reprezentată de formele de organizare a studenţilor. Dacă în anii precedenţi erau reprezentaţi de mai multe ligi ltudenţeşti, acum va exista un Senat dedicat lor.

Adina Ciugureanu, prorectorul Universităţii Ovidius: "Senatul înseamnă o activitate mai compactă, ligiile fiind mai multe sigur aveau ţeluri dar erau şi despărţite de interese. Eu cred că Senatul o să colaboreze excelent cu cadrele didactice şi Senatul Universităţii."

Universitatea Ovidis se află pe locul al 9 lea la nivel naţional. Primele două poziţii în topul universităţilor de prestigiu din ţară sunt ocupate de Universitatea Babeş-Bolyay din Cluj-Napoca urmată de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

reporter: Annabelle Borş
operator: Cristi Caciauna

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri