Sari la conținut

Sorin Strutinsky rămâne în arest

sursa foto: ziuact.ro

Omul de afaceri Sorin Strutinsky rămâne în arest preventiv. Magistratii Curţii de Apel Bucuresti au respins solicitarile sale în care cerea cercetarea sub control judiciar.

Decizia instantei este definitivă. El a fost arestat pe 5 februarie în dosarul de trafic de influenţă în care este acuzat că a primit peste 2 milioane de euro ca să intervină la instituţii publice pentru plata unor lucrări.

Concret, potrivit procurorilor DNA, Strutinsky a pretins şi primit sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale care avea contracte de executare lucrări cu Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, Administraţia Porturilor Maritime şi Administraţia Canalelor Navigabile.

În schimb, el a promis că îşi va exercita influenţa asupra funcţionarilor instituţiilor respective, astfel încât societatea denunţătorului să îşi primească banii stipulaţi în contractele respective.