Sari la conținut

Tânăr înecat la Mangalia. Pe toată plaja există doar doi salvamari 

Doi salvamari pe toată plaja. Unul care patrulează pe mal și unul pregătit să intervină în apă cu un kaiak.

Acestea sunt toate măsurile de siguranță luate pentru a salva viaţa turiştilor veniți să facă plajă la Mangalia. Din păcate, acest lucru a fost decisiv și azi, când un tânăr din Galați venit la mare împreună cu familia a murit înecat.

Ionuț Leovean, salvamar: "Am intervenit foarte repede, am fost doi salvamari, unul pe kaiak, unul înot. Au fost patru victime, cel care a decedat ne pare rău și ceilalți pe care a trebuit să-i scoatem. L-am scos la mal, i-am acordat primul ajutor, nu am putut...nu am avut ce să facem."

Bogdan Păduraru, purtător de cuvânt IPJ Constanța: "Trupul neînsuflețit al tânărului a fost identificat de către polițiștii din Mangalia și ulterior transportat la morga cimitirului din localitate, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului."

La scurt timp după decesul bărbatului din Galați, în același loc, un copil a fost la un pas de înec. Un turist vigilent l-a salvat de la moarte.

Deși a trecut mai bine de o lună de la deschiderea sezonului estival, nici la această oră plaja din Mangalia nu este amenajată corespunzător.

Nu există geamanduri, iar salvamarii sunt simpli voluntari. Contactat telefonic, reprezentantul salvamarilor din Mangalia a refuzat să comenteze incidentul.

reporter: Paul Greavu
operator: Cristian Caciauna