Vacanţă printre praf şi picamere. Turiştii ar putea să găsească pe litoral, în loc de linişte, zeci de şantiere

Data publicării:
mamaia santier

În loc să se bucure de soare, de briza mării şi de distracţie, turiştii ar trebui să suporte zgomotele utilajelor şi ale picamerelor.

Oamenii spun că şi-au antamat concediile ca să se relaxeze, nu ca să vadă şantiere în lucru la stradă, printre hoteluri, sau pe faleze.

Mircea Titus Dobre, iniţiator proiect: "Vorbim aici despre lucrările care sunt urgente, pornind de la cele pe fonduri europene. Şi foarte frumos poate fi realizată o protecţie cu scuzele de rigoare din partea autorităţii locale şi lucrarea functionează şi merge mai departe".

Corina Martin, preşedinte Asociaţia Litoral: "În măsura în care acestea sunt necesare, noi suntem acord să se lucreze chiar şi în timpul sezonului". 

Vizată în principal de acest proiect este municipalitatea constănţeană. Primarul Radu Mazăre are 3 proiecte începute în Mamaia, pe care vrea să le termine la timp.

În caz contrar pierde fondurile europene şi ar trebui să scoată bani din bugetul local. Este vorba de promenada din staţiune, de cele 3 pasarele pietonale, de parcarea supraetajată, dar şi de modernizarea Portului turistic din oraş.

Radu Mazăre, primar Constanţa "Mai ramâne o lună de muncă primavara şi una şi jumătate toamna. Şi apoi stăm şi plângem: ia uite ce au făcut turcii, ia uite ce au făcut bulgarii şi noi nu sunten în stare".

Şi în staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud sunt în derulare două proiecte de anvergură: refacerea promenadei, a iluminatului stradal şi lărgirea falezelor. Proiectele europene din Mamaia şi din cele două Eforii au o valoare de peste 30 de milioane de euro.

reporter: Anca Medrea
operator: Cristian Caciauna 

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri