Văzut, plăcut dar refuzat. Autobuzul electric este prea scump pentru bugetul oraşului

Data publicării:
AUTOBUZ-1

Autobuzul electric produs în Cehia a circulat prin oraş, timp de patru zile pe toate traseele. În timpul călătoriei, oamenii au fost chestionaţi de către angajaţii RATC şi le-a fost cerută părerea despre utilitatea acestuia.

Marius Brătulescu, şef Serviciu Exploatare RATC: "Acest autobuz fiind de dimensiune mai mică şi constănţenii obişnuiţi cu autobuzele de mărime mai mare, 33 la sută dintre ei au declarat că este prea mic pentru traseele noastre principale".

Odată încărcate, bateriile îi conferă autobuzului o autonomie de 8 ore, adică aproximativ 180 km/zi. Un autobuz obişnuit consumă la 100 de km aproximativ 27 de litri de motorină. Dacă am transforma energia electrică în motorină acesta ar rezulta un consum de numai 7,8 litri la suta de kilometri.

Cătălin Dumitrache, inginer-şef: "Concluzia este următoarea: categoric este mai ieftin din punct de vedere al carburantului, respecvtiv comparând energia electrică cu motorina. Pot să vă spun că s-a înregistrat un consum mediu de 0,8 kw/km asta însemnând 80 kw la suta de km. Asta înseamnă transformând în bani, la un curs mediu o economie de 60-70 la sută din perspectiva carburantului."

Chiar dacă ar dori să înnoiască parcul auto cu un autobuz mai economic, R.A.T.C nu are bani pentru investiţii. Costă destul de mult: în jur de 450.000 euro iar amortizarea costurilor ar dura câţiva ani.

Mihai Coiciu, directorul general al R.A.T.C: "El consumă mai puţină motorină, mai puţine fluide, că nu are radiator, nu are baie de ulei, nu are ambreiaj, mai puţine piese că este mult mai puţin fiabil şi atunci este posibil ca în 10 ani să se poată amortiza."

Reprezentanţii R.A.T.C plănuiesc să mai aducă peste două luni încă un autobuz electric pentru teste, de data aceasta din China.

reporter: Annabelle Borş
operator: Cătălin Vârban 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri