Vom avea sturioni în Dunăre

Data publicării:
sturioni1

Sursa: aventurilapescuit.ro

90.000 de pui de morun, păstrugă şi nisetru vor repopula Dunărea, printr-un program al Uniunii Europene, după ce mai bine de 20 de ani sturionii au fost braconaţi sistematic.

Peştii vor ajunge în Dunăre pe la Corabia, pe la Brăila şi pe la Isaccea.

Fiecare pui de sturion va fi marcat individual, astfel încât pe tot parcursul proiectului să fie monitorizat.

Valoarea programului este de 10,7 milioane de lei şi se va finaliza în 2015.

Principalul beneficiar este Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, care urmăreşte realizarea unui studiu complex asupra supraviețuirii speciilor.

Scopul principal este refacerea populațiilor de sturion, amenințate în prezent cu dispariția.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri