Vor să protesteze la Bucureşti. Portuarii scandează împotriva Master Planului

Data publicării:
PROTEST LA BUCURESTI

Cele trei runde de discuţii pe care portuarii le-au avut pe rând cu oficialii Ministerului Transporturilor, cu cei ai Comisiei de specialitate a Camerei Deputaţilor şi cu reprezentanţii Administraţiei Portuare nu au satisfăcut doleanţele protestatarilor.

Aceştia au insistat ca danele de acostare din zona veche să nu fie mutate aşa cum recomandă consultantul englez, pe o insulă artificială, iar portul să nu fie transformat într-o afacere imobiliară şi turistică.

În plus, ei au recomandat ca taxele percepute operatorilor să revină la valorile iniţiale. Nemulţumiţi că propunerile nu le sunt luate în calcul, protestatarii vor să se manifeste şi în Capitală.

Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare: "Nu ne trece prin cap să ne oprim, din potrivă săptămâna asta vom avea cel puţin o zi de protest la Bucureşti."

"Se pare că am fost minţiţi, se pare că ei nu au nici un gând să ne consulte şi pe noi în ceea ce priveşte Master Planul acesta de dezvoltare de aceea luăm în calcul foarte serios să plecăm cu protestele şi la Bucureşti la Ministerul Transporturilor", a spus unul dintre protestatari. 

Pentru Ştefan Eremia, Portul Constanţa este cea de-a doua casă. Munceşte de o viaţă în Port ca macaragiu şi se întreabă acum dacă va mai avea un loc de muncă.

Ştefan Eremia, protestatar: "Eu am 40 de ani de port şi niciodată nu a fost aşa ceva, niciodată. La taxele astea care sunt acuma dacă nu este nimica, păi ăştia vor acum, APC-ul, aproape să le dubleze. Şi atuncea dacă până acuma nu venea nimieni cine să mai vină? Se vor închide porturile."

"Nu mai vorbim de locurile de muncă, vorbim de cheltuielile pe care oamenii le-au făcut ca să se organizeze bineînţeles prin aplicarea acestui Master Plan să reamplaseze societăţile în alte locuri şi bineînţeles cu cheltuielile care le vor afecta foarte mult", a declarat un alt sindicalist. 

Firma care a propus dezvoltarea Portului Constanţa, la cererea Administraţiei Maritime, are o viziune de dezvoltare diferită de a operatorilor care au afaceri acolo. Englezii cred că zona veche ar trebui transformată într-un areal turistic şi într-un spaţiu de birouri şi blocuri de locuinţe, iar afaceriştii ar trebui să-şi mute afacerile pe o insulă artificială.

reporter: Annabelle Borş

imagine: Florin Boboc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri