Sari la conținut

Zile toride la malul mării. Temperaturile au depăşit şi astăzi 30 de grade Celsiu

Apa mării este cel mai bun refugiu pentru turişti, chiar dacă are cu 7 grade mai puţin decât temperatura atmosferică.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: 31 de grade Celsius. Aceasta este temperatura resimţită de turiştii din staţiunea Mamaia în mijlocul zilei.

Confortul aparent dispare dacă te îndepărtezi de malul apei.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: Dacă la malul mării temperatura abia depăşea 30 de grade, la nivelul nisipului sunt 42 de grade Celsius.

Pe turişti nimic nu-i sperie. Dovada: la orele de vârf nu s-au prea ferit de soarele dogoritor.

"Cum vă descurcaţi cu căldura asta? Păi...cum putem. Eu deja m-am superbronzat ieri şi m-am dat cu cremă protectoare, să nu mă mai doară", a spus o turistă.

"Nu ne ferim, ne bucurăm de vreme. Nici copilul nu vrea să doarmă. Pe cel mic cum îl protejaţi de soare? Cu cremă protectoare, sapca-n cap, udă", a declarat o altă turistă.

Punctele de prim ajutor de pe plajă, două la număr în toată staţiunea Mamaia, sunt dotate cu strictul necesar.

Ionuţ Stanciu, asistent prim-ajutor: Noi putem să-i ajutăm cu un pahar cu apă rece, îi putem ţine la răcoare, la punctul de prim ajutor. În cazurile mai grave le putem administra oxigen.

De mâine, valul de căldură se va mai domoli, în regiunea de sud-est, iar la finalul săptămânii temperaturile vor fi chiar şi cu 10 grade mai mici decât în ultimele două zile.

reporter: Paul Greavu
operator: Cătălin Vârban