Sari la conținut

100 de elevi din Călimăneşti învaţă în 3 clădiri

Trei generaţii de elevi din Călimăneşti, Vâlcea, nu au învăţat nici măcar o zi în clădirea colegiului pe care l-au absolvit. În 2007 a început construirea unei noi clădiri cu fonduri guvernamentale, dar lucrările au fost abandonate după un an, odată ce finanţarea a fost sistată. Situaţia este aceeaşi şi acum, aşa că 100 de elevi învaţă în trei clădiri. Două dintre ele nu sunt nici măcar în aceeaşi localitate.

Mirela Olariu predă Limba româna şi s-a săturat să facă naveta de la o clădire la alta.

De când elevii şi profesorii sunt într-un du-te-vino între şcoli, liceul a ajuns de la peste 1000 de elevi cât număra în 2007, la aproximativ 400. Şi câţiva profesori şi-au pierdut catedrele.

Trei generaţii de elevi nu au învăţat nici măcar o zi în clădirea fostului liceu. Copiii se plâng şi ei de condiţii.

În 2007, Colegiul de Turism din Călimăneşti a primit bani prin programul guvernamental dedicat campusurilor şcolare. A fost demolată parţial fosta clădire şi pe scheletul ei a început noua construcţie.

Aşteptările noastre au fost mari atunci şi nu s-au frunctificat., dar toate lumea trăieşte şi a trăit cu speranţa că până la urmă vom reuşi să intrăm din nou în vechea şcoală”, spune Sorin Popa, director liceului.

Primarul spune ca va încerca să finalizeze lucrarea din fonduri europene.

“Noi am depus acest proiect la minister şi aşteptăm. S-au derulat toate procedurile necesare pentru finanţarea acestui proiect şi aşteptăm să semnăm un astfel de contract”, a precizat Florinel Constantinescu, primar Călimăneşti.

Colegiul din Călimăneşti este unul dintre puţinele din ţară care are specialitate turism.