Accident pe DE 70. Un bărbat a murit, iar două persoane au fost rănite

Data publicării:
120914 ACCIDENT

Accident grav pe DE 70, între Craiova şi Filiaşi. Un bărbat cu cetăţenie bulgară a murit, iar alte două persoane au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un stâlp. Din primele cercetări, se pare că şoferul ar fi adormit la volan.  

Accidentul a avut loc azi-noapte, în jurul orei 01:00, pe DE 70, la ieşirea din localitatea Brădeşti. În maşină se aflau cinci persoane cu cetăţenie bulgară, care se întorceau de la muncă din Belgia. Acestea vroiau să ajungă acasă, la Varna, în Bulgaria.

“Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri ajunşi la faţa locului, s-a stabilit faptul că accidentul se pare că s-ar fi produs pe fondul unei oboseli la volan, în urma căreia conducătorul a adormit, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara acesteia, a spus Alin Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova au ajuns şoferul, care a suferit mai multe traumatisme, şi o femeie, aflată pe bancheta din spate.

Ambii pacienţi sunt în afara pericolului. Poliţiştii continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate dacă accidentul a fost provocat de şoferul care ar fi adormit la volan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri