Sari la conținut

Adjunctul Poliţei Rm. Vâlcea, arestat pentru dezvăluire de informaţii. Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Vâlcea.

Acuzaţii de divulgare a unor informaţii la adresa adjunctului şef al Poliţiei Râmnicu Vâlcea. El a fost arestat preventiv pentru că ar fi dat unor interlopi datele private ale unei persoane pe care le-a obţinut din calculatoarele instituţiei.

În acest dosar, au fost arestate încă şase persoane. Acestea au pus la cale un grup specializat în înşelăciune, şantaj, spălare de bani şi evaziune fiscală. Mai precis, racolau afacerişti cărora le dădeau bani cu dobândă sau deschideau noi afaceri. Ulterior, prin constrângere, afaceriştii erau obligaţi să plătească dobânzi foarte mari la sumele pe care le luaseră ca împrumut. Prejudiciul estimat de anchetatori în acest dosar este de 800.000 de euro. În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat, printre altele, şapte autoturisme, laptopuri, o sabie, puşti de vânătoare şi zeci de cartuşe.