Sari la conținut

Amenzi pentru şoferi. Amendaţi au fost şi administratori de drumuri din Dolj şi Mehedinţi

Abia a început să ningă şi deja curge cu amenzi. Mai mulţi şoferi care au circulat pe şoselele din Mehedinţi şi Dolj au fost amendaţi de poliţişti pentru că nu aveau maşinile dotate corespunzător pentru iarnă.

Printre aceştia şi şoferi ai firmelor de deszăpezire. Oamenii legii au dat zeci de amenzi, în valoare de peste 3.000 de lei, şoferilor care au circulat cu autovehicule care nu aveau anvelope de iarnă şi au retras 36 de certificate de înmatriculare. Totodată, au fost date amenzi, în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei, administratorilor de drumuri care nu au intervenit cu utilaje pe şoselele cu zăpadă şi polei. Poliţiştii le recomandă şoferilor să se informeze înainte de a pleca la drum despre condiţiile de drum şi cele meteorologice şi să aibă în maşină lopată, perie sau mătură, sac cu sare sau nisip, precum şi lanţuri pentru anvelope.