Sari la conținut

Americanii de la Harvard îşi vând pădurile din România. Până acum nu au apărut cumpărători

Americanii de la Harvard îşi vând pădurile din România, iar statul a pierdut dreptul de preempţiune. Anunţul de vânzare a apărut la una dintre primăriile în care Universitatea are proprietăţi. Până acum nu au apărut cumpărători şi nici statul nu şi-a manifestat dorinţa de a recupera cele peste 30.000 de hectare de pădure. Vânzarea se face în plin scandal în care sunt implicaţi doi dintre intermediarii la cumpărarea acestor terenuri, acuzaţi de luare de mită şi spălare de bani.

Anunţurile de vânzare de terenuri sunt afişate obligatoriu, conform legii, la primării, pentru ca statul şi vecinii să beneficieze de dreptul de preempţiune. Singurul anunţ făcut de americani, prin firma care îi reprezintă interesele, a apărut la Primăria Gura Teghii din Buzău. Pe 23 ianuarie a fost afişată aici intenţia americanilor de a vinde toate terenurile din România.

Am făcut afişarea ofertei de vânzare la solicitarea acestei societăţi, Scolopax. Ei au dreptul să solicite unităţii administrativ teritoriale pe suprafaţa căreia au loturile în cauză”, a spus Liliana Panaete, secretar la Primăria Gura Teghii, Buzău.

În Mehedinţi, universitatea americană deţine peste 1200 de hectare de pădure şi cel mai mare lot compact este în comuna Pătulele. La primăria din localitate nu a fost însă publicat niciun anunţ de vânzare, aşa cum prevede legea.

În orice caz, cele 30 de zile acordate prin lege au expirat şi niciun cumpărător nu s-a interesat de pădurile americanilor. „Nu au fost solicitări de cumpărare, nu am avut înregistrată nicio solicitare de cumpărare”, a precizat Liliana Panaete, secretar Primăria Gura Teghii, Buzău.

Direcţiile silvice, prin intermediul cărora statul putea achiziţiona pădurea scoasă la vânzare de americani, spun că nu au primit nicio notificare de la firma care reprezintă Universitatea. „Nu avem niciun contract de pază sau de administrare cu această firmă, iar până la data actuală nu am primit nici solicitare privind vânzarea de terenuri forestiere oferite de această firmă”, a spus Marian Stoenescu, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Dolj.

Achiziţiile de păduri ale Universităţii Harvard s-au făcut prin intermediul unei firme româneşti, ai cărei administratori sunt acum arestaţi pentru luare de mită şi spălare de bani, după ce ar fi umflat artifical preţul de cumpărare.

Tranzacţia face parte dintr-un proces care a început în noiembrie 2013, înainte de informaţiile recente din presă. Această tranzacţie nu afectează angajamentul nostru faţă de România, dar din cauza negocierilor care sunt în derulare, nu suntem în măsură să oferim mai multe informaţii”, este punctul de vedere al Universităţii Harvard.

Universitatea Harvard a achiziţionat în România nu mai puţin de 35.000 de hectare de pădure în 21 de judeţe începând cu 2005. Conform declaraţiei de impozitare de pe site-ul Harvard, valoarea investiţiei în România era, în 2011, de 126 de milioane de dolari.