Ancheta la Spitalul Judeţean Slatina continuă  

Data publicării:
040314 ANCHETA

Ancheta la Spitalul Judeţean Slatina continuă. O comisie ministerială a verificat astăzi toate actele şi procedurile medicale prin care sângele suspectat de infecţie cu hepatita B a ajuns să fie transfuzat unui pacient. Miercuri vom afla concluziile finale în acest caz.

Spitalul Judeţean şi Centrul de Transfuzie Sanguină Slatina au fost chemate la raport în faţa unei comisii din cadrul Ministerului Sănătăţii venită special pentru a ancheta cazul sângelui suspectat a fi infestat cu hepatita de tip B.

„Comisia a solicitat mai multe date şi acte medicale legate de pacientul internat în spital în cursul lunii decembrie, care a primit unul din produsele de sânge semnalate de către Centrul de Transfuzii. Au fost furnizate aceste documente, s-au obţinut şi relaţii privind activitatea unităţii de transfuzie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina”, a precizat Cătălin Pătru, director medical Spitalul Judeţean Slatina.

După 4 ore de discuţii, conducerea Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui nu a comunicat nicio concluzie.

Direcţia de Sănătate din Olt a făcut public şi rezultatul unei a 2-a analize a sângelui pacientului transfuzat.

„Al doilea rezultat al probei pacientului cu suspiciune expunere post transfuzională la infecţia cu virusul hepatitic B recoltat în data de 28.02.2014 în secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi lucrat în laboratorul Direcţiei de Sănătate Publică Olt este negativ”, a precizat Manuela Ştefan, purtător de cuvânt DSP Olt.

Singurul lucru cert în urma controlului efectuat de comisia ministerială a fost redeschiderea activităţii la Centrul de Transfuzie Sanguină Olt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri