Autobuze noi pentru craioveni

Data publicării:
AUTOBUZE CRAIOVA 241014 5

Autobuze poloneze pentru craioveni de 300.000 de euro bucata. Primele şapte vehicule dintr-un lot de 50 au venit în Bănie şi aşteaptă să fie înmatriculate pentru a intra pe traseu. Sunt spaţioase, au aer condiţionat şi dotări care respectă toate normele europene.  

De fumul gros şi de condiţiile din autobuzele care circula acum pe strazile din oraş se plâng toţi călătorii. Aşteaptă cu interes noile vehicule, pe care speră să le şi întreţină.

Aoleu, sub orice critică, se vede podeaua, se vede în afară din maşină, nu se poate circula cu ele aşa

''De exemplu, cum a plecat acesta, zdroncăne, alea galbene da, dar acestea albe nu.'', a spus o localnică.

''Ştiţi ce e păcat? Tinerii, unii adică, se semnează, le mai zgârzie.'', a spus o altă localnică.

Pentru câteva trasee însă, situaţia se va schimba odată cu introducerea noilor maşini.

Primele şapte autobuze se află deja în parcul auto al Regiei de Transport din Craiova.

''De doi ani de zile încercăm să avem aceste autobuze noi, în sfârşit după ce s-a tranşat în instanţă licitaţia am putut să facem comanda, să semnăm primul acord subsecvent, care este pentru 17 autobuze, urmează anii viitori să vedem cât ne permitem de la bugetul local ca să luăm şi altele.'', a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

''O să cursăm un număr de 12 persoane din regie pentru întreţinere. Avem în plan pentru anul viitor să prevedem în buget şi sistem e-ticketing pe fiecare.'', a precizat Marcel Tănăsescu, directorul RAT Craiova.

În total, 50 de autobuze ar urma să înnoiască parcul auto de transport. Investiţia totală va ajunge la 15 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri