Sari la conținut

Băileştenii nu l-au uitat pe Amza Pellea

Băileştenii nu l-au uitat pe Amza Pellea. Au trecut 31 de ani de când „prinţul glumelor”, cum a fost numit marele actor, a trecut în nefiinţă. Pentru a-l comemora, sute de oameni s-au adunat în oraşul natal şi au format un şir de lumini din candele pe care le-au aprins în centrul Băileştiul, la fântana construită pentru actor. Punctul de final a fost Casa Memorială „Amza Pellea”, unde au fost întâmpinaţi cu mere, covrigi şi cozonac.  

Imediat după ce slujba de comemorare s-a încheiat şi luminile de sărbători s-au aprins, băileştenii au luat oraşul la pas.

„Chiar sunt mândră că sunt băileşteancă şi că îl avem pe Amza Pellea aici, în amintirile noastre”, spune o localnică.

De departe, cel mai emoţionat a fost Lazăr Chirea. Este cel care a cumpărat casa de la Amza Pellea şi care păstrează cu sfinţenie tot ce a mai rămas de la actor.

„Când venea pe aici, era parcul plin, Băileştiul, toate străzile, se suiau şi prin pomi şi pe gard”, spune bărbatul.

Tanti Tanţa a lui Zdrăncănici a copilărit cu Amza Pellea şi nu de puţine ori şi-a auzit numele în glumele actorului. Şi-a reamintit acum câteva crâmpeie din viaţa lor de la Băileşti.

„Când spui Amza oriunde te-ai duce sau nea Mărin, spui Băileşti. Când spui Băileşti, spui Amza Pellea. Lucrurile acestea s-au suprapus şi nu putea să scăpăm decât pe un singur drum, numai împreună putem să promovăm atât localitatea, cât şi pe marele actor”, a spus Costel Pistriţu, primarul oraşului Băileşti.

Băileştenii au însă un of. Anul acesta, la comemorarea a 31 de ani de la moartea actorului nu a putut ajunge şi fiica acestuia. Şi asta pentru că a lansat în Bucureşti o ediţie revizuită a glumelor lui Amza Pellea.