Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. În Mehedinţi, au fost scoase pe piaţă 140 de locuri de muncă

Data publicării:
260914 BURSA

A fost un judeţ cu o industrie puternică, iar potenţial încă există, dar este printre primele din ţară la numărul de şomeri. 350 din cei peste 11.000 de oameni fără locuri de muncă din Mehedinţi au venit astăzi să-şi încerce norocul la Bursa locurilor de muncă. Şi-au lăsat CV-urile şi speră să fie chemaţi la interviurile de angajare. Cele mai multe posturi disponibile au fost pentru cei cu studii medii.

Eduard Mandache a absolvit Facultatea de Drept din Craiova în această vară. S-a întors acasă în Severin şi caută un loc de muncă pentru a-şi câştiga existenţa. Tânărul nu vrea să îngroaşe numărul şomerilor şi este dispus să accepte orice ofertă.

“Dacă nu găsesc în domeniu, accept şi altceva. De exemplu, am depus şi ca lucrător comercial, operator calculator”, a spus tânărul.

La Bursa locurilor de muncă pentru tinerii absolvenţi au venit şi persoane care se află de mai mulţi ani în şomaj, dar ofertele nu i-au mulţumit.

30 de angajatori au pus la bătaie 140 de locuri de muncă, dintre care doar şapte pentru persoane cu studii superioare.

Rata şomajului în Mehedinţi este de 9,69%, iar 80% dintre şomeri sunt neindemnizaţi. Cauza o reprezintă disponibilizările masive făcute treptat de marii angajatori.

“Uzina de vagoane avea la un moment dat 6 - 7 mii, mai sunt câteva sute şi este o problemă importantă pentru judeţul Mehedinţi şi Drobeta Turnu Severin lipsa locurilor de muncă. Am fost în ultimii ani locul 1, 2 la şomaj în România”, a spus Marius Screciu, viceprimar Drobeta Turnu Severin.

Sindicaliştii din Mehedinţi spun că judeţul are potenţial de dezvoltare, însă trebuie atraşi investitori.

Autorităţile din Mehedinţi spun că problema cea mai mare este cea a şomerilor din mediul rural care nu au la dispoziţie locuri de muncă decât în oraşe, dar nu pot face faţă cu cheltuielile de transport.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri