Sari la conținut

Cupa “Ion Oblemenco” merge la Constanţa

În ziua în care s-au împlinit 18 ani de la moarte fostului mare jucător al Craiovei, Ion Oblemenco, au avut loc finalele celei de-a treia ediţie a turneului organizat în memoria sa. Academia Gheorghe Hagi a câştigat la ambele categorii de vârstă, 2000 şi 2001, la care au mai participat CS Universitatea, Şcoala Gică Popescu, Academia Dănuţ Coman şi Poli Timişoara. 

Pe locul secund, la ambele categorii de vârstă, au terminat cei de la CS Universitatea, care au pierdut în ultima zi a competiţiei cu 1-2 în ambele meciuri în faţa constănţenilor.

Festivitatea de premiere a fost făcută de fostele glorii ale Universităţii Craiova, Ion Geolgău, Nicolae Ungureanu, Nicolae Negrilă, Nicolae Tilihoi şi Pavel Badea.

La mijlocul acestei săptămâni, terenurile complexului “Ion Oblemenco” vor găzdui un alt turneu amical, al grupei de 98, la care vor participa Timişoara şi Dinamo.