Distracţie pe pârtie. Mii de turişti au petrecut sfârşitul de săptămână la Rânca

Data publicării:
151214 ranca

Distracție mare la munte. La Rânca, în Gorj, turiștii au umplut pârtiile de schi și terasele amenajate în stațiunea montană. Zăpada de aproape un metru și soarele i-au atras ca un magnet pe oameni. Fie că s-au dat cu schiurile, placa, săniile sau au stat pur și simplu la un vin fiert, cu toţii au profitat din plin de weekend.

„Pârtia este foarte bună, e destul de îngheţată zăpada. Vremea e perfectă, soare”, a spus un turist.

„Este foarte frumos, mai ales că vremea ţine cu noi. Sunt 10 grade afară. Este soare, e senin, de mult n-am mai prins aşa vreme la munte”, spune o turistă.

Iar la munte modalităţile de relaxare şi de petrecere a timpului liber sunt multe şi diverse. Aşa se face că sâmbătă, în mai puţin de două ore, 1.000 de turişti au trecut pe la centrul de închirieri echipamente.

Deși sezonul de schi a fost deschis încă de săptămâna trecută, acesta este primul sfârșit de săptămână în care patronii pensiunilor din Rânca spun că au parte de foarte mulţi turişti.

„Acum este extraordinar, mai bine de atât nu se poate. E soare, e frumos, lumea se simte bine”, spune un proprietar de pensiune.

Hotelurile și pensiunile mai au doar câteva locuri disponibile în zilele dintre sărbători, pentru că de Crăciun și Revelion, gradul de ocupare este de sută la sută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri