DN 56 Craiova-Calafat, un coşmar pentru şoferi  

Data publicării:
141013 DRUM CALAFAT

DN 56 Craiova-Calafat continuă să fie un calvar pentru şoferi. Acesta este plin de gropi şi se circulă cu dificultate. Iar situaţia nu pare că se va schimba curând, mai ales că lucrările de reabilitare pentru această şosea au fost finanţate cu doar 1,1 milioane de euro de la buget. Asta în condiţiile în care drumul costă în total peste 33 de milioane de euro.  

Imediat după ce podul Calafat-Vidin a fost inaugurat, traficul pe DN 56 a crescut. Lucrările de reabilitare nu au fost finalizate încă, aşa că pentru şoferi, circulaţia pe unele porţiuni de drum este un coşmar.

Şoferii trebuie să circule cu prudenţă, pentru că există riscul să ajungă maşinile în craterele ce s-au format în carosabil.

Nici autorităţile locale nu par mulţumite de situaţie şi susţin că lucrările ar trebui grăbite, mai ales că se apropie iarna şi există riscul ca pe un astfel de drum să se producă accidente rutiere.

"Nu se profită de timpul favorabil din această perioadă. Avem multe probleme în acest tronson, în special pe mine mă interesează din punct de vedere al administratorului Calafatului, mă interesează tronsonul Basarabi şi Golenţi. Acolo deja s-au început lucrările, iar dacă vor rămâne aşa cum sunt în situaţia actuală, avem o mare problemă din punct de vedere al iernării, să nu apară accidente din cauza tocmai a reabilitării acelui tronson de drum", a spus Mircea Guţă, primar Calafat.

Pentru tronsonul Galicia Mare-Calafat, Guvernul a alocat 5 milioane lei, iar lucrările sunt efectuate în proporţie de 2%. Cele două tronsoane ale DN 56 Craiova-Calafat au o lungime de 84 kilometri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri