Dreptatea vine de la CEDO. Sentinţă răsunătoare împotriva statului român

Data publicării:
180714 CEDO

Sentinţă răsunatoare împotriva Romaniei. Statul român a fost condamnat la CEDO, pentru încălcarea dreptului la viață și la tratament al unui pacient, pe care spitalul unde era internat l-a considerat fără discernamânt. Valentin Câmpeanu a murit în condiții suspecte acum 10 ani, în spitalul de psihiatrie din localitatea doljeană Poiana Mare.

Valentin Cîmpeanu, copil cu dizabilităţi intelectuale, infectat cu HIV, părăsit de părinţi la naştere, a stat ani de zile într-un centru de plasament din Craiova. La 18 ani, a fost mutat în spitalul de psihiatrie Poiana Mare. În ultima sa zi de viață, el a fost găsit într-un depozit al spitalului.

"Ridicăm pătura și vedem că Valentin este gol de la brâu în jos, nu a dat niciun semn, nu a mișcat, nu a deschis ochii, nu a vorbit pe tot parcursul în care noi am avut această discuție în cameră. Am întrebat ce se întâmplă cu el. Mi s-a spus că doarme. ", a povestit Georgiana Pascu, manager de program în cadrul CRJ.

Tânărul murise. Centrul pentru Resurse Juridice l-a reprezentat pe Valentin în instanţă. Cum în România nu s-a făcut dreptate, ONG-ul a ajuns la CEDO.

Statul român vinovat. Valentin Cîmpeanu a fost transferat la spitalul de psihiatrie fără diagnostic, nu a primit tratament adecvat, iar lipsa hranei şi a căldurii i-au pus viaţa în pericol.

''Este o situaţie des întâlnită în România zilelor noastre pe care noi am sesizat-o în cazul lui Valentin Câmpeanu, prin care persoane cu probleme de sănătate mintală sunt închise în instituţii şi pentru care ajunge să fie tutore, reprezentzant legal, şeful acestei instituţii, deci exact persoana care ar trebui să le apere interesele, dar uneori poate că nu le apără interesele.'', a mai spus Georgiana Pascu, manager de program în cadrul CRJ.

Verdictul CEDO este dat pentru Tratamentul inuman al lui Valentin Cîmpeanu, socotit fara discernamant.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri