Drum surpat din cauza ploilor, în Rm. Vâlcea

Data publicării:
250414 drum rm

Alunecările de teren au afectat grav un drum din Râmnicu-Vâlcea. 20 de gospodării sunt la un pas de a rămâne izolate. Autorităţile încearcă să umple cu pământ groapa creată şi să menţină circulaţia în zonă.  

Drumul surpat leagă cartierele Feţeni şi Săliştea Veche din Râmnicu-Vâlcea. Cei mai afectaţi sunt oamenii din Săliştea, care trebuie să ajungă în fiecare zi în oraş, la serviciu sau la şcoală. Alunecarea de teren îi îngrijorează şi se tem că vor rămâne izolaţi.

„Rămânem sinistraţi, dacă se dărâmă, altă cale de acces nu mai este”, spune un localnic.

„Pur şi simplu nu mai e nicio cale de acces decât pe picioare. Nu mai pot coborî la oraş, cu maşina nu mai pot urca. E foarte greu, e drumul principal de acces, deci e singurul drum de acces”, spune o femeie.

În ultimele două zile, zeci de maşini încărcate cu pământ au ajuns în zonă pentru a reface calea de acces afectată de inundaţii.

Primăria Râmnicului a dus material de umplutură în zonă de la o altă lucrare ce se desfăşoara în oraş.

„Adus balast într-o primă fază, iar acum maşinile sunt acolo şi duc în continuare material de umplutură, este vorba de ce a rezultat din amenajările de pe strada Ostroveni, recentele amenajări, astfel încât să stabilizeze drumul şi în maxim două zile pericolul să fie complet îndepărtat”, a precizat Daniel Ionescu, purtător de cuvânt Primăria Rm. Vâlcea.

Chiar dacă în următoarele zile se va putea circula normal, pericolul ca pământul să alunece din nou este foarte mare. Nefiind consolidat, oamenii stau cu sufletul la gură la fiecare ploaie, de frică să nu rămână izolaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri