Sari la conținut
News Alert

Gabarit depăşit pe străzile Craiovei. Colosul de 60 de tone va deservi portul din Tulcea

Un colos de fier de peste 60 de tone a plecat ieri din Craiova, cu destinaţia Tulcea. Câteva luni a lucrat întreprinderea de utilaj greu din Bănie la construirea acestei macarele uriaşe, care va deservi portul din Tulcea. Pentru mai multă siguranţă, componentele din fier au fost transportate la destinaţie, insoţite de un echipaj de poliţie.

Primul transport a plecat din halele întreprinderii. Câteva săptămâni, muncitorii au lucrat la asamblarea şi montarea pieselor din platforma ce va susţine macaraua.

“Se montează în port la Tulcea pentru a ridica construcţia interioară de la un vapor, am înţeles”, a spus Alin Neteu, director producţie întreprindere Craiova.

Pentru siguranţa în trafic, un echipaj de poliţie însoţeşte transportul până în Tulcea.

“Poliţiştii Seviciului Rutier Dolj au întreprins activităţi specifice pentru buna desfăşurare a unui transport agabaritic. Poliţiştii l-au însoţit din Craiova până la limită cu judeţul Olt, de unde transportul agabaritic va fi preluat de către lucrători din cadrul Serviciului Rutier Olt”, a precizat Alin Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Următoarele piese ale macaralei vor pleca peste câteva săptămâni din Craiova.