Sari la conținut

Înghesuială pentru locuri de muncă, la Severin

Firma portugheză care construieşte o fabrică de subansamble auto în Drobeta Turnu Severin a început recrutarea de personal. Sute de oameni au venit încă de ieri la AJOFM Mehedinţi, pentru a-şi depune CV-urile. Primele posturi scoase la concurs sunt pentru cei cu studii superioare.  

Sute de persoane s-au înscris pe liste pentru un interviu. Valentina Neagoe are experiență în economie din 1998 şi de doi ani a rămas fără un loc de muncă. Şi-a depus CV-ul la zeci de companii, dar fără succes. A venit la sediul AJOFM din Severin cu mari speranțe.

La început de drum este însă Robert Drăghici. Este student la Mecanică, în Severin, în an terminal şi nu a lucrat până acum nicăieri. A venit printre primii la selecție şi speră la un post de inginer.

Cei mai mulţi șomeri veniți la selecţia portughezilor erau trecuți de vârsta a doua. Oamenii încearcă din răsputeri prindă un loc de muncă şi se bazează pe experiență.

Portughezii vor în schimb persoane care să nu aibă prea multă experiență şi pe care să le instruiască ulterior. Şi care să cunoască o limbă străină.

Pentru Drobeta Turnu Severin, fabrica înseamnă o gură de oxigen. Cu o rată a şomajului de 9 la sută şi 11.540 șomeri înregistrați luna trecută, Mehedinţi este în topul județelor cu şomaj ridicat.

Firma cu capital portughez investeşte la Severin zece milioane de euro într-o fabrică în care se vor produce repere pentru cele mai importante mărci auto: BMW, Audi, Volkswagen şi Mercedes. La fabrică ar urma să lucreze aproximativ 1. 500 de persoane.