Inundaţii în Dolj. 15 gospodării şi 9 case au fost inundate

Data publicării:
070314 INUNDATII DOLJ

Ploile, care nu s-au mai oprit în ultimele zile, au creat probleme în Dolj. Cea mai gravă situaţie este la Drăgoteşti, unde râul Teslui a ieşit din matcă şi a inundat 15 gospodării şi 9 case. Pompierii şi jandarmii lucrează de noaptea trecută la digurile care s-au rupt în mai multe locuri, din cauza volumului mare de apă.

Azi-noapte, la Viişoara, un sat din comuna Drăgoteşti, s-a dat alarma. Digul de protecţie al localităţii se străpunsese în mai multe locuri şi râul Teslui năvălise peste sat. Apa a inaintat cu repeziciune şi a inundat câteva zeci de gospodării şi nouă case. Elena Brati a fost printre primii afectaţi de apele revărsate. Ca să-şi salveze găinile, femeia le-a urcat în pod.

„Nu mai am niciun nutreţ, nimic. Cocenii i-a luat apa, nu am ce să mai dau la animale”, spune femeia.

Vecinul doamnei Brati are însă pagube şi mai mari. Omul nu şi-a mai putut salva animalele pe care le-a luat viitura. Şi casa bărbatului a fost afectată. În camere, apa a ajuns la o jumătate de metru.

În Drăgoteşti au ajuns încă de azi-noapte aproape 100 de jandarmi şi lucrători ISU.

Apele au creat probleme şi la Breasta. Aproximativ 12 gospodării au rămas izolate din cauza apelor.

„Am decis, împreună cu Crucea Roşie, să venim cu câteva ajutoare. Aceste ajutoare puteau fi aduse şi pe jos, ocolind un pic. Am solicitat totuşi ISU să scurtăm un pic drumul”, a precizat Marius Deca, prefectul judeţului Dolj.

„Sperăm ca apa să se retragă, dar am intervenit cu o barcă cu motor, pentru deplasarea persoanelor şi alimentelor spre satul Cotul”, a spus Ştefan Florea, locotenent colonel ISU Dolj.

Specialiştii spun că în perioada imediat următoare nu mai există risc iminent de inundaţii.

„În momentul de faţă, toate râurile din Dolj, exceptând Jiul, aici mă refer la Raznic, Teslui, Deznăţui, Terpeziţa, vorbesc de aceste 4 râuri, pentru că ele au atins cote de inundaţii, toate cele patru sunt în scadere”, a declarat Marin Tălău, director ABA Jiu.

Meteorologii spun că este posibil să ne confruntăm cu un al doilea val de inundaţii la începutul săptămânii viitoare, când vor reveni ploile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri