Sari la conținut

Laborator medical pe terenul de sport. Baza sportivă a C.N. "Nicolae Titulescu" din Craiova a fost retrocedată  

Laborator medical în loc de teren de sport. De asta vor avea parte elevii Colegiului Naţional Nicolae Titulescu" din Craiova după ce baza sportivă din curtea şcolii a fost retrocedată. Proprietarii s-au şi apucat de lucrare iar elevii trebuie să ocolească un gard de beton atunci când merg printre corpurile de clădire ale şcolii. Conducerea este dezamăgită de această situaţie după ce şi un mare ştrand care aparţinea liceului a fost retrocedat şi se află acum în paragină

„Predecesorii mei au acţionat într-o anumită direcţie. Eu dacă eram pe această funcţie nu lăsam lucrurile aşa. Încercam împreună cu primăria ... pentru ca acele terenuri să nu se piardă din patrimoniul învăţământului”, a spus directorul şcolii.

Acesta este regretul cel mai mare al actualului director care crede că nu s-a insistat suficient la vremea respectivă pentru a nu se pierde terenul de sport al Colegiului. Pentru că nu s-a ajuns la o înţelegere privind eventualele despăgubiri, primăria a eliberat certificatul de proprietate iar conducerea liceului s-a trezit acum în faţa faptului împlinit. Actualii proprietari au împrejmuit cu un gard de beton suprafaţa şi au început să construiască un laborator medical chiar sub geamurile sălilor de curs.

„Asemenea lucruri ne întristează pentru că învăţământul are nevoie de terenuri şi clădiri bine dotate, bine amenajate”, a specificat Anghel Petrescu - directorul C.N. "Nicolae Titulescu".

Elevii trebuie acum să ocolească gardul din curtea şcolii atunci când se deplasează printre diversele corpuri ale unităţii şColare.

Aproape 3.000 de metri pătraţi a pierdut colegiul Titulescu pentru că pe lângă suprafaţa împrejmuită mai există alte două parcele retrocedate pe care se vor începe alte construcţii. Practic, întreaga bază sportivă va dispărea.

În incinta colegiului a funcţionat zeci de ani şi unul dintre cele mai mari ştranduri din Craiova. Vremurile când mii de oameni se bucurau de bazinele de înot au apus însă.

Cei 1.300 de elevi ai Colegiului fac acum orele de sport pe fostul careu de festivităţi. Directorul spune că va fi imposibil să se descurce atunci când se va trece la un program de 4 ore de sport pe săptămână, aşa cum prevăd directivele UE pentru programa şcolară.