Sari la conținut

Mama fetelor accidentate la Pieleşti a semnalat dispariţia lor

Femeia ai cărei copii au fost accidentaţi luni, la Pieleşti, în Dolj, a sunat disperată la 112 să le anunţe dispariţia. Apelul a fost redirecţionat către Politia Dolj, care în loc să o ajute, a ameninţat-o că o amendează pentru apel fals. Ca o fatalitate, la exact un minut după apelul femeii, la acelaşi operator de la Poliţia Dolj a fost anunţat accidentul.

Luni seara, Fănela Iancu şi-a dat seama că fetele ei au dispărut din faţa porţii. Le-a căutat. Un vecin i-a spus apoi că le-a văzut când s-au urcat într-o maşină. Femeia a intrat în panică şi a sunat la 112.

„Când am văzut că nu mai sunt, am sunat la Poliţie, mi-a făcut legătura cu Doljul, mi-a zis că dacă nu ştiu maşina. Zic doamnă, eu nu cunosc maşinile, că nu ştiu, zice să fii sănătoasă, plăteşti şi amendă şi după-aia m-au sunat ei înapoi, şi mi-a zis că într-adevăr este un accident la Pieleşti, dar nu se ştie care cum sunt, cine este, ori că nu a vrut să îmi spună, ori nu ştiu”, a povestit femeia.

Datele Serviciului de Transmisiuni Speciale confirmă spusele femeii.

Comunicat Serviciul de Transmisiuni Speciale: „Apelul a fost recepţionat în data de 10.11.2014, la ora 22:13, la Centrul 112 Olt, fiind iniţiat de pe teritoriul judeţului Olt; apelul a fost transferat către Centrul 112 Dolj pentru că locul urgenţei era în localitatea Pieleşti, judeţul Dolj; pentru soluţionare, Centrul 112 Dolj a transferat apelul dispeceratului de urgentă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, la ora 22:18”.

Inspectoratul de Poliţie Dolj are explicaţii de ce femeii i s-a închis telefonul în nas. Nu ştia detalii.

„Mai exact, a fost întrebată despre autovehicul, despre numărul de înmatriculare, despre culoare. Nu a putut furniza aceste aspecte care să-i ajute pe colegi să identifice şi să oprească în timp util autovehiculul. De asemenea, colegul i-a adus la cunoştinţă faptul că alertarea organelor de poliţie fără motiv reprezintă o contravenţie, întrucât erau alte apeluri în aşteptare care urmau să fie preluate de către poliţişti”, a spus inspector Alin Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

La un minut după ce femeii i s-a închis telefonul în nas, un alt apel anunţa aceluiaşi operator de la Poliţia Dolj că la Pieleşti a avut loc un grav accident de circulaţie. În maşina implicată erau şi fetele femeii.

„Mai exact, la 22:19 s-a primit un alt apel telefonic prin care se sesiza producerea unui accident rutier pe DN 65, în afara localităţii Pieleşti, în care sunt implicate două autovehicule, iar şase persoane au nevoie de îngrijiri medicale”, a mai declarat Alin Apostol.

Cele două fetiţe, una de 10 şi una de 12 ani, sunt în continuare în stare gravă. Au fost norocoase se poate spune. În acelaşi accident a murit pe loc un alt copil, prieten de joacă cu cele două, un băiat de 11 ani. Şoferul maşinii, mort şi el în accident, era un vecin de-al copiilor care obişnuia să-i plimbe cu maşina. Politiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.