Medicii de familie din Dolj, nemulţumiţi de proiectul noului contract-cadru

Data publicării:
060314 MEDICI

Proiectul noului contract-cadru al Ministerul Sănătăţii îi nemulţumeşte pe medicii de familie din Dolj. Pe lângă faptul că limitează drepturile pacienţilor şi pedepsele cadrelor medicale s-au înăsprit. Mai mult, medicii pot consulta pacienţi contra-cost peste programări, dar nu le pot elibera trimiteri sau prescripţii medicale.

Contractul actual prevede că medicii de familie pot consulta gratuit 20 de pacienţi pe zi. Tot ce trece peste sunt taxaţi suplimentar. O prevedere a noului contract-cadru, care ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie 2014, spune că al 21-lea pacient va plăti, dar degeaba. Pentru că nu va primi nici bilet de trimitere şi nici adeverinţe medicale.

Medicii de familie din Dolj consideră măsura ca o piedică pentru sistemul medical, mai ales ca le sunt limitate drepturile pacienţilor. Spun că singura metodă prin care îi pot ajuta este să nu se aplice acest contract-cadru.

“Putem să le tăiem chitanţe în continuare, nu mai putem să le mai dăm nimic în relaţie contractuală cu Casa şi atunci pentru ce să le mai tai chitanţe? Deci practic se limitează dreptul pacienţilor de a primi ce au nevoie, reţete compensate sau trimiteri în sistem cu Casa de Asigurări”, a precizat Cristian Săndulescu, medic de familie.

În plus, şi sancţiunile pentru medici se vor înăspri, conform noului contract. Astfel, dacă acum primesc un avertisment, din 1 aprilie 2014, la prima abatere, vor avea salariul scăzut sau chiar li se va desfiinţa contractul de muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri