Sari la conținut

Mere stricate sau mici cât nucile pentru elevii din Dolj şi Olt  

Mere de dimensiunile unei nuci şi de multe ori stricate. Asta primesc elevii din Olt şi Dolj prin programul guvernamental „Corn, lapte şi mere”. Directorii şcolilor din cele două judeţe au făcut numeroase sesizări către consiliile judeţene. Acestea au anunţat că nu vor mai tolera situatia şi dacă va mai fi semnalat un singur caz, vor rezilia contractele cu firmele care au câştigat licitaţiile.

Zeci de elevi de la Şcoala nr.14 din Craiova rămân în fiecare zi fără mere. Administratorul unităţii este nevoit să le sorteze, pentru a le scoate pe cele stricate. Şi nu sunt puţine.

Conducerea şcolii a făcut o sesizare către Consiliul Judeţean Dolj. La început, merele nu respectau gramajul de 100 de grame stipulat în contract. Firma a schimbat soiul, iar acum a apărut problema merelor stricate. Dascălilor le este greu să le explice elevilor de ce primesc mere mici sau nu primesc deloc.

„Nu vin toate, nu au acelaşi gramaj, mai vin şi stricate şi există probleme, copiii se supără. Am făcut o adresă şi urmează să o fac şi pe a doua”, a precizat Cristina Buznă, administratorul şcolii.

„E clar că nu e corect ca ei să nu primească sau să primească un aliment deteriorat când toată ziua se discută pe acest criteriu al calităţii”, a spus Fănel Vătavu, directorul şcolii.

Conducerea Consiliului Judeţean Dolj încurajează toate unităţile şcolare să anunţe neregulile existente.

„Dacă primim deja a doua notificare, a doua sesizare, avem obligaţia de a rezilia contractul conform clauzelor contractuale”, a spus Laurenţiu Ivanovici, vicepreşedinte CJ Dolj

În Dolj sunt 3 firme care distribuie mere pentru 52.000 de elevi, iar valoarea totală a contractului este de 1,6 milioane de lei pe tot anul. Reprezentanţii firmelor spun că vor încerca să remedieze situaţia.

„Se pot întâmpla asemenea situaţii, iar agenţii de livrare înlocuiesc orice măr defect, în aşa fel încât să poată fi distribuit la copii în timp util”, a spus Adrian Rogojan-reprezentant firmă distribuitoare

În Olt situaţia este de altă natură. Zeci de şcoli au reclamat faptul că elevii primesc mere de nici 60-70 de grame, în condiţiile în care în contract este stipulată o greutate între 120 şi 150 de grame. După ce 2 ani nicio firmă nu s-a prezentat la licitaţii, în acest an o firmă din Călăraşi s-a angajat să distribuie zilnic cele 35.000 de mere în valoare de 10.000 de lei.

Consiliile judeţene Dolj şi Olt au desemnat oameni care să supravegheze îndeaproape modul în care se derulează în şcoli programul de încurajare a consumului de fructe.