Ministerul de Interne, reclamat la DNA. Sindicatul Poliţiştilor din Dolj a făcut plângere pentru abuz în serviciu

Data publicării:
240215 MAI RECLAMAT LA DNA

Acuzaţii grave ale sindicaliştilor din Poliţie la adresa Ministerului de Interne. Banii pe care poliţiştii i-au donat celor care au rămas fără case în urma inundaţiilor din 2007 încoace, via Minister, s-au evaporat. Sindicaliştii susţin că doar o parte din sumele donate au ajuns la sinistraţi. Peste două milioane de lei s-ar fi rătăcit în conturile M.A.I., iar conducerea ministerului ar fi vrut să-i cheltuiască pe benzină. Povestea banilor a intrat acum în atenţia procurorilor.

După inundaţiile din 2007, 2008 şi 2010, fiecare angajat al Ministerului de Interne a donat din salariu, câte 20 de lei, timp de 6 luni, pentru oamenii care au rămas fără case. S-au strâns în total peste două milioane şi jumătate de lei, din care numai 400 de mii de lei au ajuns la sinistraţi, acuză sindicaliştii.

Cum au aflat, sindicaliştii din Dolj au cerut şefilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie să lea banii înapoi. Cum n-au primit răspuns, au şi depus o plângere la DNA.

Ministerul Afacerilor Interne le-a răspuns sindicaliştilor, tot printr-o adresă, că banii au fost folosiţi doar ca donaţie către sinistraţi. Până la urmă, câţiva dintre poliţiştii din Dolj au primit înapoi o mică sumă din banii donaţi.

Plângerea poliţiştilor a ajuns la Parchetul Judecătoriei Craiova, care va trebui să stabilească ce s-a întâmplat cu banii în ultimii 8 ani.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri