OLT. Circulaţie încurcată de un sens giratoriu, la Slatina. Şoferii de pe ambulanţe pierd minute bune înainte de a intra la spital 

Data publicării:
170715 giratoriu

În faţa spitalului din Slatina a răsărit, de câteva zile, un sens giratoriu, iar uimirea şoferilor este cu atât mai mare cu cât acesta nu se află într-o interesecţie importantă, ci este plantat pe un bulevard. Grav este că încurcă circulaţia iar cei mai afectaţi sunt şoferii de Ambulanţă care pierd timp în giratoriu în loc să intre direct în curtea spitalului.  

Conducerea unităţii spitaliceşti s-a plâns autorităților locale de această situație. Decizia de a construi sensul giratoriu a fost atacată de consilierii PNL care susțin că nu își avea rostul. Primăria Slatina și Poliția spun că s-ar fi făcut un studiu de trafic în acest sens. Pentru sensul giratoriu, autorităţile locale au alocat din buget nu mai puțin de 800.000 de lei pentru construirea giratoriului. Lucrările sunt efectuate de o firmă care se ocupă de reabilitarea străzilor din oraş până în 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri