Sari la conținut
News Alert

Oraşul Ocnele Mari ar putea deveni comună. Primarul vrea referendum pentru schimbarea statutului

Cel mai vechi oraş din Vâlcea s-ar putea transforma în comună. Primarul localităţii e decis să facă referendum pentru schimbarea de statut nemulţumit de lipsa fondurilor alocate pentru investiţii. Deşi zona este una cu un potenţial turistic uriaş, datorită ştrandurilor cu apă sarată, turiştii vin în număr restrâns. Şi asta pentru că nu au condiţii de cazare. Edilul susţine că dacă oraşul va deveni comună, atunci va putea accesa mai mulţi bani.  

Primarul Petre Iordache intenţionează să propună Consiliului Local al oraşului Ocnele Mari, la următoarea şedinţă, să organizeze un referendum prin care locuitorii să fie întrebaţi dacă doresc ca oraşul lor să fie transformat în comună.

Edilul susţine că infrastructura rutieră este la pământ în acest oraş, unde sunt asfaltate doar 17 străzi din 44 şi asta pentru că anual se reabilitează doar 300 de metri.

Localnicii împărtăşesc nemulţumirile primarului, însă, nicidecum nu vor să voteze la referendum pentru transformarea oraşului în comună.

Pentru că în oraş nu există canalizare, drumurile sunt neasfaltate, iar ştrandurile renumite cu apă sărată arată jalnic, investitorii fug de această zonă. Este şi cazul bazei de tratament pentru care ar fi necesare 7 milioane de euro ca să fie terminată.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea îi dau dreptate primarului din Ocnele Mari, însă nici bugetul instituţiei nu este atât de generos încât să aloce fonduri oraşului, pentru a asfalta toate drumurile.

Luna trecută, Primaria Ocnele Mari a primit de la Consiliul Judeţean Vâlcea 70.000 lei, însă banii ajung doar pentru achitarea datoriilor curente.