Patru maşini ale Clubului Pandurii Tg. Jiu lipsesc  

Data publicării:
110314 PANDURII

Poliţiştii au trecut din nou pragul Clubului Sportiv Pandurii Tg. Jiu, după ce acţionarul majoritar, Complexul Energetic Oltenia, a depus o sesizare la Poliţie cum că lipsesc 4 maşini, proprietatea clubului. De când este o nouă conducere se face un audit şi astfel a fost sesizată lipsa maşinilor.

Clubul are 42 de maşini în proprietate. Acestea sunt fie la jucători, fie sunt închiriate de către diverse persoane. Patru dintre ele sunt însă, de negăsit. Aceste nereguli au apărut, după ce Marin Condescu a fost demis.

„Eu sunt de trei zile aici. Încerc acum să văd nişte contracte, nişte hârtii, multe dintre ele lipsesc, unele nu au semnături, altele nu au ştampile”, a precizat Mihai Prunariu, preşedinte CS Pandurii.

Pentru a afla unde sunt maşinile, Poliţia a deschis o anchetă.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a primit o sesizare, în urma căreia au fost dispuse verificări cu privire la legalitatea folosirii mai multor autovehicule de către un club sportiv”, a spus Romina Dochian, purtător de cuvânt IPJ Gorj.

Două maşini au ajuns la un reprezentant al sindicatelor din minerit, acum membru în Adunarea Generală a Acţionarilor a Clubului Pandurilor.

„La un moment dat mi s-a făcut această oferă.„Vreţi şi voi să vă pun la dispoziţie că uite, am maşini şi am rămas cu ele, nu am putut să le dau”. Şi atunci am zis da domne, dă-ne şi nouă două maşini”, a spus Marin Golea, lider de sindicat.

Noua conducere a clubului a dispus efectuarea unui audit şi după ce va avea şi rezultatul va sesiza din nou organele de anchetă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri