Sari la conținut

Răscoala românilor vidineni de la 1876, adusă în discuţie la Vidin

Mai mulţi profesori de la Universitatea din Craiova au participat în Bulgaria la o masă rotundă la care s-a discutat despre Răscoala românilor vidineni de la 1876. Cadrele universitare au adus astfel în discuţie o frântură din istorie, despre care elevii şi studenţii învaţă prea puţin.

Evenimentul a avut loc la Muzeul din Vidin. Profesorii de la Universitatea din Craiova s-au întâlnit cu etnici romani din Timocul bulgaresc, profesori universitari din Bulgaria, dar şi cu reprezentanţi ai Ambasadei României la Sofia.

Am comemorat 140 de ani de la Răscoala timoceană, răscoală ridicată împotriva Imperiului Otoman, la care, foarte interesant, au participat cinci naţiuni: români, bulgari, sârbi, ruşi şi muntenegreni”, a declarat Ivo Ghiorghiev - preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria

Au fost elemente de istorie, au fost elemente de etnografie, de antropologie culturală care au fost dezbătute în acest simpozion. Astfel încât, partea românească şi partea bulgărească să se pună de acord şi să clarifice o serie de nuanţe inerente formaţiunii ştiinţifice naţionale. Eu cred că implicarea societăţii româneşti de aici, care încearcă să stabilească un punct de echilibru în dialogul interetnic, este de mare valoare”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Panea, prorector al Universităţii din Craiova.

Cadrele universitare au adus în discuţie un subiect care nu se regăseşte în manualele de istorie. La vizita de luna trecută a preşedintelui Klaus Iohannis la Sofia, acesta i-a ceut omologului său bulgar ca din anul şcolar viitor, în şcolile din Timocul bulgăresc să funcţioneze şi clase cu predare în limba română.