Retrocedări ilegale de păduri. La Vaideeni au fost restituite 2.000 de hectare în baza unor documente false

Data publicării:
271114 RETROCEDARI VALCEA

Poliţia din Vâlcea anchetează mai multe cazuri de retrocedări ilegale de păduri. Un singur exemplu arată că au fost restituite nu mai puţin de 2000 de hectare în zona Vaideeni în baza unor documente false, spun anchetatorii. Paguba estimată este de 8 milioane de euro.  

În 2007, moştenitoarea familiei Orezeanu a cerut retrocedarea unei păduri de peste 1.300 de hectare. Pe care a obţinut-o în 2011, în baza unei hotărâri irevocabile a instanţei de judecată. În acelaşi an, moştenitoarea a mai revendicat încă 816 hectare de pădure din care a fost pusă în posesie cu 461. Comisia locală din Vaideeni s-a opus retrocedărilor.

„Procesele au durat vreo 4-5 ani, eu nu eram primar atunci, dar din câte ştiu, Comisia Locală de Fond Funciar a respins cererea de retrocedare (...) Probabil documentele care au fost puse la dispoziţia Comisiei nu au fost suficiente pentru a putea fi pusă în posesie”, a spus Daniel Băluţă, primar Vaideeni.

Şi Direcţia Silvică Vâlcea s-a opus retrocedării. Ba mai mult, a acţionat în instanţă moştenitoarea familiei Orezeanu, dar a pierdut procesul.

Locuitorii din Vaideeni nu ştiu cine este familia Orezeanu şi nici de pădurile pe care le avea în zonă.

Şi tot oamenii din zonă mai au un of. Că ei nu şi-au luat toţi pădurile moştenite înapoi.

Imediat după retrocedare, moştenitoarea a vândut pădurea unei firme din Bucureşti, care a şi început exploatarea sa.

La o primă estimare, paguba depăşeşte 8 milioane de euro. Şi nu este singurul caz de acest fel, poliţiştii au finalizat şi alte dosare.

„Am finalizat un dosar complex, în care s-a constatat faptul că în perioada 2006-2007 au fost restituite în condiţii ilegale aproximativ 2.000 de hectare (...) Erau prescrise faptele, s-a dat soluţie procedurală în dosare, urmând ca persoanele în cauză, de fapt părţile vătămate, în instanţa de judecată să obţină restituirea legală”, a precizat Nicolae Sărdărescu, comisar şef IPJ Vâlcea.

Dosarul este acum în cercetare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Anchetatorii vorbesc de o plajă largă de infracţiuni: fals, uz de fals şi înselăciune, dar şi fapte de corupţie. Pedepsele pot ajunge până la 15 ani de închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri