Sari la conținut
News Alert

S-a ales cu dosar penal. Un tânăr s-a filmat cu o armă de vânătoare şi a postat filmarea pe internet

Atenţie ce imagini postaţi pe site-urile de socializare! Un tânăr din comuna doljeană Sălcuţa s-a ales cu dosar penal după ce s-a filmat cu o armă de vânătoare în mână şi a postat filmarea pe un astfel de site. Poliţiştii au fost sesizaţi de primarul comunei, care s-a simţit ameninţat de videoclipul în care tânărul mânuia o armă, între cei doi existând un conflict mai vechi

Andrei Marinescu are 31 de ani şi este din comuna Sălcuţa. Tânărul se afla cu un prieten pasionat de vânătoare la marginea comunei Sălcuţa, când s-au gândit să facă o filmare inedită.

Primarul comunei a declarat în faţa poliţiştilor că s-a simţit ameninţat prin filmarea respectivă, însă nu a vrut să comenteze mai mult situaţia.

Arma de vănătoare a fost confiscată de poliţişti, iar proprietarul puştii a rămas şi fără permis de port armă.