Scandal la Primăria Vela. O familie îi acuză pe funcţionari de neglijenţă în serviciu

Data publicării:
041114 VELA

O familie din localitatea Vela îi acuză pe cei de la primărie de neglijenţă în serviciu în ceea ce priveşte distribuirea ajutoarelor sociale. Oamenii spun că deşi nu au mai primit de doi ani ajutor social, figurează ca beneficiind de aceşti bani în tot acest timp.  

Familia Ciocan are patru membri. Cu doi copii, au primit ajutor social din 2007 până în 2012, când li s-a suspendat acest drept pe motiv că nu mai îndeplinesc condiţiile necesare. Oamenii au înţeles asta şi s-au conformat. Numai că au apărut problemele.

„Şeful de echipă îmi trimitea vorbă să merg să fac orele şi eu am zis pentru ce să fac ore, că eu nu am ajutor social”, povesteşte Natalia Ciocan.

Când s-a dus să ceară explicaţii la primărie, soţului femeii i s-a spus că s-a pierdut dosarul. Între timp a aflat că o a treia persoană, un localnic care se ocupa de cei care primesc ajutoare sociale, şeful de echipă, cum este numit în localitate, ar fi semnat în locul soţiei beneficiare, lucru pe care omul l-a şi recunoscut de altfel.

La primărie, soţului femeii i s-a spus că s-a pierdut dosarul, însă ca asigurat în baza ajutorului social apare şi în evidenţele medicilor din localitate.

Viceprimarul localităţii Vela susţine că nu ştie ce se petrece în ograda sa.

Soţul femeii a depus plângere la Poliţie şi spune că va merge chiar mai departe, la Parchet.

„Se efectuează cercetări pentru a stabili aspectele sesizate, urmând ca la finalizarea cercetărilor, dacă se vor întruni elementele consitutive ale unei infracţiuni, se vor lua măsurile legale în consecinţă”, a spus Alin Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Ajutorul social constă în 125 de lei de persoană, iar familia Ciocan figura că ar fi primit mai bine de 400 de lei pe lună, timp de doi ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...